Ţărâna asta a fost cândva un om
pământ, întuneric şi mizerie.
Ţărâna asta a fost cândva un om,
cu viaţa neagră, cu inima-nspumată.
Şi acum a rămas numai ţărână,
lipsită de vlagă, călătoare efemeră,
prin această lume.

Valurile acestea, au fost cândva oameni,
albastru, puritate şi lumină.
Valurile acestea au fost cândva oameni,
cu viaţa albă, zâmbetul pe buze
ÅŸi acum sunt doar suflete,
libere în nesfârşitul mării,
dar totuşi viaţă … nu ţărână.

Copacii aceştia au fost cândva copii,
plecaţi în tinereţea lor,
pierduţi în neliniştea copilăriei.
Acum sunt doar verzi arbori, cu suflet viu
pierduţi in lumea neînţelegerii.

Sufletele acestea au fost cândva oameni,
Oamenii aceştia au fost cândva vieţi,
Vieţile acestea au fost cândva…
ţărână, valuri, copaci şi … iarăşi suflete.