Pădurea plângea; apus de Brumar Cu suflet bizar, în stropi, ea primea. Din norul de cleÅŸte, doar umbre curgeau Pământul stropeau, în valuri celeste. Din norii sălbatici, doar plumbul cădea, Priviri scutura, pe noi, cei ostateci. Åži, marea, departe, de oameni, era, Ascunsă privea, din colturi desarte. O pală de vânt, îmi scutur pe frunte, …
Recent Comments