Blogul lui Emi v3.2011

Un colt de Brasov, in trei culori

Emi Cristea — Mon, 01 Aug 2011 21:49:02 +0000

In seara asta mi-a trezit imaginatia si mi-a amintit ca undeva, prin sertarele foto exista o suita interesanta de culori vazute de dupa perdeaua camerei. Cu siguranta stie!

Kermen aprins, decembrie 2006

Kermen alb-negru, ianuarie 2011

Kermen albastru, august 2011

Ferestre traditionale :: Muzeul Satului, Bucuresti

Emi Cristea — Sun, 31 Jul 2011 08:20:16 +0000

Se pare ca a combina alb cu albastru in zugraveala exterioara a unei case nu este neaparat un landmark al insulelor Ciclade. Desi, prin satele in care am calatorit pana acum, nu am prea vazut astfel de idei, la Muzeul Satului am gasit confirmarea ca exista.
Prezint mai jos doar cateva idei de ferestre traditionale romanesti.

Muzeul Satului, Bucuresti

Cu saua intre picioare: drumuri de noroi

Emi Cristea — Mon, 04 Jul 2011 13:05:10 +0000

E vineri seara. Na ca am vazut si eu cum sta treaba cu bicicleta in tren. Daca ai bafta de unul care sa aibe vagon special de biciclete, scapi doar cu pretul biletului de tren. Si daca tot am facut economie, merit o bere, nu? Sa fie asa, in spiritul serii de vineri, cand obisnuiam sa insiram cateva la vreo terasa, sa le aliniem su sa ne alinieze …

Vagoane pentru bicicleta

In Predeal ma sui pe sa, pun casca in cap, ca doara nu degeaba mi-o imprumutat-o Garcea si incerc sa ma tin dupa Laurentiu. Barzoiul, tot barzoi, nu-i ajung doua roti, mai are si aripi, asa ca pana la podul de la capatul Predealului ia ceva avans fata de mine. Trebuia sa mai bag doua pietre in rucsac sa am caderea mai mare.
Nori negri stau deasupra Bucegilor si se pare ca nici Dihamul nu a scapat de ei. Degeaba spre Postavaru soarele scalda nordul, tremura gecile de frica in rucsaci. Pedalam inca in spor pe drumul asfaltat de pe Valea Rasnoavei, facand pariuri le fiecare caine ce-l depasim. Apuca sau nu de roti, sau de noi!?
De la Sipote ne bagam picioarele in noroi! Si rotile! De incepe distractia, iar de cinci minute mai incolo incepe si panta. Panta Forbanului. Trag tare, sunt ape din cap pana in picioare, mi s-au aburit ochelarii, mi s-au terminat si toate vitezele, nu-mi ramane decat sa ma impiedic de prima panta mai noroioasa si sa ma scot ca din cauza lui a trebuit sa ma dau jos din sa. Barzoiul baga inainte. N-are nici treaba, nici stres, doar pedale …
Unde se mai indreapta panta ma urc iar in sa si dau de zor. Am trecut si de Forban, nu ne-au luat cainii la fuga. E bine. Mai la deal ne intersectam cu Oli, apoi ne ajunge Mihai din urma, primim doua-trei incurajari de la ei, si o serie de maraituri si latraturi de la Taco. Deasupra Forbanului este portiunea cea mai dubioasa. Pietre multe pe drum, apa siroind, panta mare si in multe serpentine, o gramada de motive sa nu mai poti. Incerc sa ma tin tare dupa Lau, ne mai depasesc doua masini in aplauze, si cand ma asigur ca nu ma mai vede nimeni, imping iar la bicicleta. Deh, nu-s cel mai tare!
Se lasa noaptea pe cand ajungem la piloni. Am trecut cu viteza si printre cateva zeci de vaci. Nu ne-a luat niciuuna in coarne, dar era sa derapam pe balegar. Riscul turelor montane … Apoi vin baltile. Multe! Si nici nu le mai vad prea bine. Ca e noapte si ca mi-am dat ochelarii jos. Dupa 400 metri diferenta de nivel de urcare, incepem si coborarea spre cabana. E dura, cu pietris. Tin franele la maxim si tot cobor cu pietrele. Apoi dau sa cad in cap si imi aduc aminte ca nu mi-am lasat saua. La sosire ne “aplauda” dulaii de la cabana si ne asteapta pustoaicele cu berea rece. Sau aproape rece.
Despre urmatoarele nu va pot povesti. Inca n-am tras rubrica pe blog. Este despre cele ce nu se spun. Dar duminica dimineata ma trezesc in zgomotele ploii de afara. Incep negocierile. Garcea imi baga bicicleta in portbagaj, dar nu mai are loc de mine. Ma injura ca ma sucesc, dar se opreste si ploaia, si dupa cateva ore de pierdut vremea ne hotaram sa dam de vale. Suntem trei, ca l-am cooptat si pe Oli.
Ne bagam pe sub gardul din marginea cabanei, si ne infigem bine in noroiul ce s-a format pe poteca. Incerc sa stau in sa, dar saua nu prea sta sub mine. Prea multe santuri, prea mult noroi, frane slabe (nu-ti mai spun ca aveam cauciucurile montane invers), experienta minima. Incerc mai jos. Gasesc chiar un drum alternativ, de iarba, ce pare mai bun. Doar ca se termina cu un “rapel” de vreo trei metri, iar eu am doar bicicleta nu si coarda. Merg pe “mal”. Mai caut, mai insist, si gasesc un sant pe care pot cobori.

Laurentiu in Valea Frasinetului

Olimpiu

In sfarsit am drum zdravan sub roti. Si inca de drum. Il vazusem din martie, cand m-am mirat ca au prelungit drumul pana sub cabana. Este parca mai bun decat ala de pe Forban. Iooi ce viteza prinzi la vale. Dar asa, mai cu frane usoare, ca de incerci sa franezi brusc la ceva, te duci cu tot cu pietrisul de pe drum. Pana in
Si apoi urmeaza coborare lunga si fara obstacole spre Uzina Electrica. Portiunile de pietris alterneaza cu unele de noroi si altele de pamant uscat.

www.youtube.com/watch?v=srjbXNGSUFE

Pazea

Mai jos de Uzina iesim la lumina. Drumul e mai lat dar plin de gropi. Doar in fata vilei lui Cancescu dai de cateva sute de metri de asfalt. Deh, si-a tras omul sosea in fata casei. Si atat! Apoi alte gropi, viteza, eviti greu baltile, mai dai prin ele, mai simti durere in dos ca n-ai suspensii de off-road, sar stropii pana in cap … si uite asa e tot drumul cunoscut ca Valea Glajariei (mai corect Valea Ghimbavului).
La intrarea in Rasnov facem pauza. Oli vrea sa umfle rotile. Dupa 180 pompe se zice ca meriti o bere. Prima pana. S-a rupt camera langa ventil cand a vrut sa scoate pompa. Interesant! Nu? Noroc ca are Lau o camera de rezerva. Si aia peticita. Si uite asa inveti ca trebuie sa mai cumperi accesorii la bicicleta ? Acum speram sa nu faca si Lau pana. El oricum e la nivelul “tura si pana”. De mine nu zic nimic. Tac sa nu cobesc. N-am nicio sansa. Camera sparta i-am dat-o unui tigan. Sa-si faca prastie. Nu stie ce-i aia! Lasa ca afla el.

Prima pana a lui Oli

Traversam Rasnovul peste toate hopurile alea ce se vor limitatoare de viteza. Vai de fundurile noastre. De ce sa mergem pe drumul national, cand putem urca Poiana. Strasnica idee! Nu ma prea incanta, dar nici las nu vreau sa par. As fi preferat o bere si niste mici, dar ma multumesc cu 9 kilometri si 400 metri diferenta de nivel. Schimb correct? Mediocru!
La Iancu la chioscaraie bagam niste suc de mere si o cola la sticla originala. Cica o pot lua acasa. Aia-mi mai lipsea sa car. La inceput panta e duioasa. Iti vine sa canti pe ea. Apoi, dupa doi kilometric se infoaie si ma da jos la o pauza. Ma resemnez, nu doar eu! Numai Oli da bice mai departe, ca nu vrea sa se opreasca. Apoi vin serpentinele. Sunt multe. Sunt pe cea mai mica foaie, pe cel mai mare pinion. Nu mai am unde sa ma duc. Asa ca dau din pedale de zor, chit ca-s rupt. Dupa inca patru kilometri ajungem in varful pantei, in Poiana Aviatorilor. Pauza! Si suc! Si apa! Si gandul la berea din Poiana.

Pauza la Poiana Aviatorilor (1)

Poiana Aviatorilor

Doamne ce bine e la vale. Aproape 48 la ora. Nu ma tine mai mult, sau mai bine spus nu ma tin franele. Prefer sa nu risc, mai ales ca urmeaza si o curba foarte stransa. Lau se lauda ca a ajuns la 54. Fiecare dupa puteri. Dupa un kilometru de viteza incepem sa urcam iar. Pentru ultima oara. Lau dispare in fata mea din priviri. Are viteza si la deal. Apoi, ma apropiu de Poiana. Un zgomot ca de marait, din spate, ma face sa dau alarma la chiloti. Am zis ca-i caine! Cand colo, Barzoiu. Ptiu, satana! Cum dracu ai ajuns in spatele meu!? Noroc ca aveam deja fundul maro. Nu se mai observa detaliile ultimelor emotii.
In Poiana n-am vazut stop-ul de la Piatra Mare. Nici masinile ce veneau. Noroc ca am avut ceva avans. Apoi o bucata de iarba si un petec de odihna. Barman, sa vina berea!

Aliniate in Poiana

O banca, trei biciclisti, trei beri

Toata lumea e pe la terase, pe la un gratar. Numai noi cu berile, pe o banca, la margine de drum. Asa sade bine calatorilor. Abia dupa o ora ne mai urnim.

Meritam toti trei o bere!

Am mintit. Mai aveam de urcat. Pe Strada Poiana lui Stechil, pana la intrarea in drumul forestier ce coboara spre Solomon. Aici mi-a iesit fum din placutele de frana. De abia mai tineam ghidonul in maini. Mi-era frica sa nu-i dau drumul de la socurile drumului. Pe la jumatea drumului facem o pauza de barfe cu Live si un prieten de-al lui. Ei urcau, noi coboram, motiv suficient pentru o pauza. Discutii despre? Despre cum e sa te intalnesti cu ursul in padure. Dupa vreo 20 minute am inceput sa ne uitam si noi stanga/dreapta. Cine stie de unde apare blanosul. Cu greu ne urnim si ne despartim de oameni. Mai avem ceva pana la Solomon, si apoi Scheiul cu toata viteza. Doar o scurta pauza inainte de Solomon, pentru a numara “fragute”, ca in oras nu mai gasim. Prietenii stiu mai bine …
N-am trecut dealul. Ar fi fost cireasa de pe tort. Dar o pastrez pentru data cand o sa fiu mai bun. Am scuturat noroiul de pe mine ca sa incep sa seman a om si dupa 45 kilometri de pietre, balti, noroaie, gropi, asfalta si bere mi-am facut curaj sa intru in casa.
Stiti cumva spalatorii care spala si biciclete?

Harta Generala Traseu

Prima varza cu scarita afumata

Emi Cristea — Thu, 09 Jun 2011 19:18:39 +0000

Mi-era pofta de mult. De prin aprilie, cand la petrecerea de la Babarunca, Garcea s-a afumat bine langa foc sa ne traga o varza calita asa cum se cuvine pentru niste oameni dragi.
No, azi nu m-am mai putut abtine. Am amanat problema vreo ora ca sa ajung la un magazin sa cumpar ardeii iuti. Doar am zis! Nicio masa fara chilli.
Am rupt bine bucatile de scarita, le-am pus la calit in putin ulei, adaugand pe urma o ceapa taiata marunt (desi mi s-a transmis de la foruri superioare ca merge fara ceapa!). Deh, vreau sa o simt si pe aia. Punct!

Nicio masa fara chilli

Intre timp m-am apucat de taiat ardeii iuti. Daca initial m-am gandit sa le scot semintele, pe urma m-am gandit ca vreau totusi sa-mi ia foc gura si sa … flacari! Asa ca doar unul a scapat curatat, restul de trei, cu tot cu seminte, taiati rondele mici. Si i-am aruncat peste scarita ce scotea mirosuri nebanuite din oala.

Se arunca chilli peste scarita afumata

La urma am adaugat varza. Din pacate cu prea multa sare. Asta e! Declar ce se intampla acum pe aragaz ca fiind versiunea Beta. Poate la RC va chem si pe voi. Dar, doar poate …

Se arunca si varza peste introducere

Intre timp, eu ma “sezonez” (ca sa spun asa) cu niste ulcele de vin rosu. Sper sa nu ma ametesc pana la final …

Da-i bice!

The end!

Foarte important. Sa nu uit sa precizez. Varza e de Buzau

Nicio masa fara chilli

Emi Cristea — Wed, 08 Jun 2011 12:15:14 +0000

Ai nevoie de fir de usturoi verde, unul de ceapa verde, o conserva de ton (preferabil bucati) in ulei vegetal (ca doar nu am venit cu uleiul de acasa). Mai pui doua rosii de Giurgii, niste foi de salata creata (sau intinsa cu placa, cum preferi!) si incepe sa arate a salata.
Evident ca la final pui sare, piper si … din seria, “nicio masa fara chilli”

Stadiul 1

Stadiul 2

Stadiul 3

Fara chilli??

Micul dejun de la pranz

Emi Cristea — Thu, 26 May 2011 16:58:04 +0000

Am plecat dimineata pe fuga, la birou, si nu am avut timp sa-mi fac mancare sau sa-mi pun pachet. Asa ca am aruncat in rucsac ce am prins la indemana prin frigider. Initial nu eram hotarat ce salata sa fac …

Salata initiala ...

… mi-am adus aminte ca am si o conserva de ton in suc propriu …

Salata de ton

Calator prin Europa :: Pisa

Emi Cristea — Mon, 16 May 2011 22:47:17 +0000

Mi-au cam fluturat emotiile la coborarea spre Pisa, dar am avut certitudinea ca totul tine de curentii de aer care azi or fi fost mai nazdravani. Trecand peste emotiile mai sus amintite, ne-am dat jos usurati din avion in aerul placut de cald al orasului.
De la aeroportul Galileo treci soseaua din fata, apoi traversezi pe unde nu trebuie pe sub un pod (dar toti faceau asta) si esti deja in oras. Simplu! Rucsacii usori parca ne imping de la spate si dupa cateva minute ne bagam pe stradute laterale cautand Hostelul Station Pisa. Dupa vreo jumatate de ceas de asteptare ne intalnim si cu Carlo, gazda noastra, care ne parcheaza fain frumos intr-un dormit de 8 paturi, zice-se plin de gagici. Si inca ce gagici … nu le-am gasit prin camera, dar am inteles ca sunt mari „consumatoare” asa ca ne asigura Carlo ca nu ne vom plictisi deseara ?.
Am aruncat lucrurile prin dulap si ne-am urnit repede afara sa dam un tur de oras. Nu de alta, dar trebuie verificat ce e de vazut si cam pe la ce ora de pozat. Harta de la hostel este numai buna, si dupa ce trecem prin pasajul garii centrale din Pisa intram in centrul istoric al orasului … partea de la sud de raul Arno. In mai putin de zece minute atingem celebrul rau, in dreptul podului Solferino.

Raul Arno, desparte Pisa in doua parti egale; in dreapta e micuta biserica Santa Maria della Spina.

N-am spus prea multe despre Pisa, unul dintre cele mai vechi orase ale peninsulei. L-au fondat etruscii (desi Strabo se refera la originea greaca a acestui oras, urmare a razboiului Troiei, asa cum aceeasi legenda a Troiei avea sa duca la fondarea Romei), l-au ocupat apoi romanii care l-au declarat colonie in 180BC. Odata cu decaderea si apoi prabusirea imperiului, Pisa a trecut in stapanirea herulilor, ostrogotilor, bizantinilor si apoi a longobarzilor, pentru ca in evul mediu sa joace un rol principal in istoria Italiei ca republica independenta, dominand la un momendat toata Toscana in mare rivalitate cu Florenta, cea care avea sa o si supuna in timpul dinastiei de Medici.
Inainte sa trecem podul Solferino (ce nume cu rezonanta napoleniana) prima cladire ce ne sare in ochi este micuta biserica Santa Maria dela Spina, aflata pe partea sudica a raului, chiar pe malul acestuia.

Biserica Santa Maria della Spina (sec. XIII)

Frumoasa bisericuta gotica este bine inzorzonata cu tot felul de detalii arhitecturale si a primit acest nume deoarece se considera ca in trecut s-ar fi aflat in ea o bucata din coroana de spini pe care a purtat-o Iisus pe cruce. Biserica dateaza din secolele XIII/XIV (ar fi fost reconstruita la 1325) si fusese ridicata pe un vechi templu antic.

Biserica Santa Maria della Spina (sec. XIII)

Trecem peste podul Solferino, privind apele intunecate ale lui Arno. Uneori este un rau mai prapadit, alteori face ravagii, asa cum in 1963 aproape a distrus Ponte Vecchio din Florenta, situata in amonte de Pisa. Pe ingusta artera Via Roma ajungem in Piata Miracolelor, acolo unde gasesti principala atractie a Pisei: Turnul Inclinat, Catedrala si Baptisteriumul, toate inconjurate de o mare de verde, sub zidurile de nord ale orasului.

Catedrala din Pisa si Turnul Inclinat

Fusesem avertizat ca aici e tiganie mare, si asta am si gasit. Sute de oameni ignorand semnul “nu calcati iarba”, de parca de dincoace de gard nu si-ar fi putut face celebrele fotografii in care sprijina cu podul palmei turnul sa nu cada. Mii si degeaba … iar dincolo de aleea principal un mare talcioc cu tot felul de minunatii, mai mult sau mai putin specifice Toscanei. Eram tare dezamagiti sa ne strecuram prin multime si sa nu putem fotografia fara sa avem in cadru sute de ghiolbani ai turismului, caci altfel nu le pot spune celor aflati dincolo de gardul ce a ar fi trebuit sa ne separe de suprafate verde. Intr-un final dupa jumatate de ceas de “agonie” un fluierat insistent ne atrage atentia, aratand ca totusi exista si un paznic pe aici. In cateva minute sutele de ghiolbani dispar din spatial verde, alungati de gardian, readusi la bunul simt care ar trebui sa existe in turismul asta.

Turnul din Pisa

Ne-am lamurit si cu Piata Miracolelor, din toate partile si am gasit de cuviinta sa dam un tur al orasului, inainte sa se lase seara. Pentru crepuscul aveam sa ne intoarcem la turn, atunci cand nici lume numai e si cand luminile incep sa dea imagini deosebite.
Trecand pe langa zidurile de nord ale orasului ajungem intr-o mica piata cu un palat a carui curte interioara ne atrage. Este vorba de Palatul Arhiepiscopului, construit in secolul XV. Curtea este deosebit de frumoasa si de bine luminata, iar in mijlocul ei troneaza o frumoasa statuie in stil baroc.

Palatul Arhiepiscopului

Dupa racoarea curtii ratacim minute intregi pe strazile inguste ale Pisei medievale. Cautam si ceva de mancare, dar si ne tot distragem atentia cu arhitectura ce o intalnim in drum. O noua piata ne scoate in cale Biserica Santa Caterina.

Biserica Santa Caterina

Era prima din multele intalnite in Toscana cu acelasi tip de arhitectura. In timp ce nava este construita din caramida rosie, si cu un turn inalt, fatada este adaugata ulterior, in stil baroc, din marmura alba. Un contrast deosebit. Aveam sa-l vedem la multe biserici din Florenta.
Pe una din stradutele de langa biserica San Francisco, gasim o mica dugheana cu ceva shaorma. Nu e traditional, dar e rapid si ieftin. Dandu-ne drept studenti mai prindem si o reducere, asa ca la 4,5 euro inghitim un kebab picant, o portie de cartofi prajiti si o Cola lattina (doza). Cu burtile umplute altfel stai de vorba cu “infractorul”, si ne revine cheful de umblat pe strazi.

Turnul bisericii San Francisco

Nu pentru multa vreme, caci soarele dupa-amiezii, nevoia de siesta si nu in ultimul rand lenea ne indeamna sa cautam un loc unde sa ne intindem oasele. Trecem iar raul Arno peste podul Della Fortezza de data asta. Dincolo se afla Fortezza di San Gallo, din pacate nedeschisa publicului. In schimb parcul din fata ei este deosebit de primitor si cu verdeata si cu umbra, si cu multa pofta de somn. Asa ca punem rucsacii sub ceafa si furam vreo doua ceasuri din caldura zilei. Sa fim odihniti la apus …
Pe drumul de intoarcere intram in zona comerciala a Pisei vechi, dincolo de Ponte Mezzo si Piata Garibaldi si dupa cateva rataciri pe stradute inguste in cautarea turnurilor cetatii, dam peste Piata Cavalerilor (Piazza dei Cavalieri) unde doua constructii frumoase iti atrag privirile: Palatul Cavalerilor si Biserica San Stefano dei Cavalieri, frumoase exemple ale stilului baroc.

Biserica San Stefano dei Cavalieri

Ne-am intors la Piata Miracolelor, cautand un supermarket, ceva greu de gasit prin Pisa. Daca nu intrebi … Daca intrebi afli ca si italienii mai in varsta stiu uneori engleza … doar uneori, si asta a fost norocul nostru ca am nimerit la cine trebuie. Asa am aflat si ca am trecut de doua ori pe langa un mare Vem aflat aproape de statia de tren Rossore. Ne aprovizionam in sfarsit cu mancare acceptabila la pret, sa pregatim seara o salata de ton amestecata cu verdeata si rosii gustoase, si mai ales ne aprovizionam cu bere ieftina. Si nu orice: Peroni; care aici este intr-adevar foarte ieftina.
Pana sa inceapa “ora albastra”, rezemam pret de jumatate de ceas zidul vechi al cetatii, cu ochii atintiti spre catedrala, savurand berea rece …

Turnul din Pisa

Catedrala din Pisa

La amurg pierdem ceasuri bune prin gradina de sub catedrala si turn. Noi si pakistanezii aia obositori care te tot indeamna sa le cumperi prostiile ce le vand pe strada. Si-ti mai stau si in cadru de parca nu ar vedea ca nu-i doresti in fotografii. Ne intoarcem pe drumul nostru, mai poposim cateva minute bune sub Santa Maria della Spina iar apoi luam obositorul drum spre casa. Cam jumatate de ceas de mers de la catedrala pana la hostel-ul aflat dincolo de gara principala.

Santa Maria della Spina

Unii spun ca in doua ore vezi cam tot ce ai de vazut in Pisa. Noi am avut jumatate de zi la dispozitie, in care oricum nu aveam altceva ce sa facem, dar a fost suficient sa descoperim ca dincolo de Piazza dei Miracole exista si altceva in Pisa, si daca vrei sa descoperi chiar totul nu iti ajunge o zi. E suficient sa iti doresti sa te ratacesti pe stradute inguste si pline de aer medieval, incat sa simti ca doresti sa dai ceasul macar cu cateva secole inapoi.

Raul Arno, luminat noaptea

Seara se incheie cu salata de ton, cu berea rece, dezamagiti ca fetele din camera nu s-au imbatat inca, dar bucurosi ca l-am cunoscut pe Romi, ardeleanul nostrum cu desaga plina cu slana, ceapa verde, cas si tuica. Dezmat gastronomic …
Noapte buna! Ne vedem in Cinque Terre.

Brasov :: Arhitectura cu personalitate

Emi Cristea — Sun, 01 May 2011 18:48:26 +0000

Cel putin in dupa-amiaza zilei de duminica, vremea a fost peste asteptari. In timp ce poporul Brasovului navalea spre fundul Scheilor, in urmarirea Junilor la Pietrele lui Solomon, am gasit mai odihnitor sa-mi asez oasele pe un scaun de terasa, sa savurez o bere in caldura dupa-amiezii, si apoi cu pofta deschisa sa apas de cateva ori pe declansatorul batranului Nikon.

Prefectura Brasovului ocupa fostul Palat al Justitiei, o cladirea ridicata in 1902 intr-un stil eclectic francez. Terenul pe care este construita cladirea (aproximativ 9500 mp) a fost cedat simbolic de municipalitatea orasului. La inceput adapostea nu doar Palatul Justitiei ci si inchisoarea si un atelier pentru puscariasi.

Prefectura judetului Brasov

Cladirea actualei Primarii a orasului, este cunoscuta in trecut ca Palatul Finantelor, si a fost construita la sfarsitul secolului XIX (finalizata in 1898) intr-un stil combinat de neobaroc si Art Nouveau.

Statuia Lupoaicei, in fata Primariei

Primaria orasului Brasov

Intoarcerea la tara, Paste 2011

Emi Cristea — Tue, 26 Apr 2011 06:08:58 +0000

A fost lung drumul spre casa. Nu neaparat dorit, dar pana la urma realizat. Mi-a facut bine sa miros aer proaspat de tara, sa aud glasul satului, sa simt primavara cum tot vine, vine si nu mai da indarat.
Am fost si eu la slujba de inviere. Au trecut anii. Sunt doar un anonim intr-o multime de necunoscuti. Nu m-am simtit neaparat singur, dar am simtit nevoia sa ma retrag si sa incerc sa surprind linistea ce era dincolo de multimea adunata la biserica.

Biserica din Stana, Salaj

Mi-am uitat trepiedul la Brasov. Dar cu putina imaginatie am realizat ca gardurile oamenilor, sau treptele caminului cultural pot tine loc de stabilizator. O imagine interesanta, in miezul noptii, cu linistea satului si doar un copil nebun agatat de garduri. Precum isi aducea mereu aminte bunica de mine …

Biserica din Stana

A venit primavara prin sat. Mai devreme decat m-am obisnuit cu ea la Brasov. Au dat in floare si piersicul tomnatec din curte, si prunii de pe dealurile oamenilor.

Piersicul tomnatec

A inflorit si piersicul tomnatec din gradina casei. Mi-aduc aminte, copil fiind, ca am luat un puiet de aici de la Zalau, si l-am dus cu trenul tocmai acasa la Brasov, sa-l plantez in gradina. A crescut, a dat piersici (bucuria ursilor ce veneau in serile de toamna sa ia o gustare frugala in spatele blocului), apoi oamenii au considerat ca face umbra …

Prin inflorit

Iar cand simti ca verdele vine si nu mai pleaca, si viata satului prinde culoare, si mai ales glas … Seara, stand la un pahar pe mica terasa a casei, il auzi in talangile animalelor ce se intorc de pe Delnita.

Seara in sat

O cheama Joita, si nu are inca o saptamana ...

Mascota satului

Pe dealuri am iesit in soarele duminicii. Era un aer mai degraba de vara, decat de aprilie. Placut, binenteles. Si pe dealuri un miel, greu despartit de ma-sa, alerga nebun prin iarba, urmarit de un alt nebun ce insista sa plece cu o amintire foto.

Alergand pe dealuri

180 Volti plus 34 Volti, matematic da bine … scurt circuit

Emi Cristea — Fri, 22 Apr 2011 10:28:32 +0000

Zece beri blonde, doua negre, un electrician, doi ucenici, doua fire verzi, unul alb si … scurt-circuit.
Nu ma pricep eu prea mult la detalii (oricum eram destul de scurt-circuitat de felul meu), dar promite Duracel sa vina cu o explicatie, iar Oli sa ne prezinte pe larg schema.

Sa fie de-aici?

Pun pariu ca daca le atinge nu se curenteaza. N-a vrut s-o muste …

Ma tine cineva de mana?

A avea sau a nu avea tensiune ...

Nu mai tin minte, dar pe un fir erau 34 volti in conditiile circuitului deschis Pe undeva prin tavan exista o intersectie nesemaforizata de circuite electrice Mari mesteri si constructorii aia de acum treizeci de ani.

Eu lipseam de-aici ...

A iesit si-o schema ... doar schema

De m-ar fi lasat pe mine ... le-aratam eu!

Ziua Pamantului, ultima zapada si cateva fotografii

Emi Cristea — Thu, 21 Apr 2011 10:05:56 +0000

Nu-i nici iarna, dar nici primavara nu pare a se incumeta a veni. Pana in dimineata asta, 17 aprilie 2011. Soare, caldura, si putina lume matinala, in Piata Sfatului.

Echipa 2011

Apoi, cine sa aibe treaba duminica dimineata, in afara de cativa nebuni, care in fiecare an se aduna de Ziua Pamantului, sa mai stranga o hartie, un pet, un borcan … o cizma. De unde? De pe Tampa! Pentru ca mai sunt si “turisti” cu gaura in palma, sau in rucsac, de mai pierd din cand in cand cate un ambalaj.
Nu prea sunt adeptul unor astfel de ecologizari. As fi mai degraba al bunului simt, al celor cativa ani de-acasa si in ultima instanta al amenzilor piperate, indesate, dar executate. Ramane un vis, asa ca imi calc principiile, o zi pe an, si o fac si eu pe “gunoierul” dupa altii … mai nesimtiti, de fel.
Vorba e lunga, vremea trece, asa ca ne urnim spre Drumul Serpentinelor. Suntem vreo 60 de insi, montaniarzi de la Floare de Colt, elevi si profesori de la trei licee brasovene (Colegiul de Informatica, Grupul Scolar de Alimentatie si Turism si Colegiul de Constructii si Arhitectura), inclusiv cativa simpli oameni, care au vrut sa aibe un gand pentru muntele Tampa.

Ultima zapada

Si o bulgareala

Drumul pare mult mai curat decat in alti ani. Mi-aduceam aminte de prima miscare organizata de Ziua Pamantului, cand intrasem pana la genunchi in gunoaie. Poate ca si lumea e mai altfel, dar cu siguranta ca si muntele e mai curat datorita actiunilor din fiecare an. In jumatatea de sus a muntelui, stratul de zapada incepe sa prinda curaj. Nu mai sta mult pe-aici. Ne-a mai zgribulit asa de ramas bun. Pe noi ne cam incurca azi, pentru ca nu vedem ce-i sub el. Dar mi-am amintit ca fusesem cu doua saptamani in urma si totul era destul de curat.
Ne-am impartit in doua echipe. Unii, au ales sa verifice la Scarile lui Gabonny si sa dea iama prin gunoaiele din spatele curtilor de pe Dobrogeanu Gherea. Mari “gospodari” unii dintre acestia. Isi arunca resturile in propria ograda. Ceilalti am coborat pe Drumul Cavalerilor, inspectand de asemenea spatele ograzilor din Scheii Brasovului. N-ar putea vreun torent sa le duca toate gunoaiele astea inapoi in curti?

In spatele curtii oamenilor

Trofeul 2011

Natura a invins?

Am strans 60 de saci. Putini de pe Tampa, multi din spatele curtilor. De tinut minte, nu? Apoi, dupa patru ore de munca si distractie, ne-am vazut fiecare de drumul lui, asteptand sa mai treaca un an.

Una, alta

Colectia primavara 2011

Floare de Colt

Altii n-ar trebui sa mai astepte. Ar trebui sa inceapa sa nu mai lase urme …

Nascut, din nou

Emi Cristea — Sun, 03 Apr 2011 17:47:17 +0000

Grea zi de duminica. Sa urci jumatate de ceas pana pe Tampa, sa lenevesti la soare un ceas bun, sa dai pe spate o bere Ciucas la Panoramic, iar apoi sa ti se faca pofta de mititei, la Iepure. Din pacate n-au dat pe-acolo drumul la gratar, asa ca a trebuit sa ne miscam dosurile pana in centru, la teribila terasa din Tei.
Dar … a venit primavara! A venit verdele ce mi-l doream. No, garantatat, ma simt nascut din nou! N-are nicio legatura cu ziua de urmeaza Pa!

Verdele dorit

Primavara

Floricica, habar nu am care!

Tampa

Brasov, vedere de pe Tampa

Patru pentru Ciucas

Mititeii din Tei

Vederi nocturne din Brasov

Emi Cristea — Thu, 24 Mar 2011 21:51:16 +0000

Nu plecasem inca de la birou, cand m-a sunat Sorin. Trebuia sa mergem la o scurta plimbare foto, pe dealul Cetatutii, acum cat mai este vreme buna. Imi doream demult sa prind o “ora albastra” cu orasul, prin urmare nu m-am gandit de doua ori. Trebuia doar sa ajung pana acasa, sa-mi culeg sculele.
Am ajuns prea devreme pe Cetatuie, si am descoperit ca vantul batea putin cam tare si cam rece. Dar am avut rabdare vreo jumatate de ceas, sa inceapa sa se insereze. Ajunsesem prea devreme. Planul sa bem un suc pana atunci cazuse; deschideau doar in aprilie cetatea.
Expunerile au durat de la 15 secunde pana la doua minute (“ora albastra cu Postavaru”), la o diafragma de 16 sau 18 si cu ISO 125. Din pacate, in perioada asta, contrastele nu sunt deosebite. Iarna macar mai ai albul zapezii pe acoperisuri. Acum, toate casele erau intunecate. Nu prea ies fotografiile de noapte cand ai prea mult background intunecat, neluminat. Fie ce-o fi … Cel mai bine prinzi detaliile pana sa se intunece, cand nu e nici zi nici noapte. Apoi contrastul este prea tare intre umbre si lumini.
Dupa ce am inghetat un pic (in Brasov primavara vine mai tarziu), ne-am indreptat spre o bere sau vin fiert in centrul vechi (binenteles, Bavaria), dar nu am ratat nici momentul de a trece prin fata primariei. De mult o tot spuneam! Dar am facut-o pentru prima data. Mi-am pastrat si pentru maine seara ceva …
Astazai, de ajuns … si asa nu mai am paine sa infulec si eu ceva Noapte buna!

Ora albastra a Brasovului. Postavaru in fundal.

Strada Muresenilor cu Biserica Neagra

Primaria orasului Brasov

Bucsoiu, noaptea, ziua … oricand!

Emi Cristea — Tue, 22 Mar 2011 18:05:07 +0000

A fost suficienta tragerea de timp a primei jumatati de zi … si a sfertului de la centru … Intr-un final, dupa-masa pe la patru, s-a urnit si mica trupa; mama, tata, Tina si cu unchiul Emi au pornit spre Diham.
N-aveam planuri prea mari. Doar sa ajungem la cabana inainte de lasatul serii, sa bem niste beri, sa fotografiem Bucsoiul noaptea daca mai suntem in stare, si ziua daca ne pastram cumpatul.
Ce-a iesit, vedeti mai jos.

Pentru imaginea de mai jos am stat o ora. A fost la nimereala. Am pus un F8 cu 160 ISO si am numarat vreo 25 minute in gand (mint; mi-am pus desteptatorul la ceas). Apoi trebuie sa ai rabdare inca pe atat sa se proceseze in camera, pentru a incerca sa elmine noise-ul de la expunerea lunga. Culmea e ca a iesit cat de cat, din prima incercare. La a doua incercare, facuta pe corectiile primei, am dat rateu la procesare. Nu stiu ce s-a intamplat ca mi s-a inchis camera, si si m-am trezit numai cu puricei colorati pe toata imaginea.
F8 este o diafragma bunicica pentru peisaj. Mai ales cand nu ai plan apropiat, iti rezulta o claritate pe campul imaginii. Pe de alta parte, daca inchideam mai mult (F14, F22) riscam sa lungesc prea mult timpul de expunere si sa ajung la un zgomot de imagine mult prea exagerat … pacatul senzorilor vechi.

Bucsoiul, fotografiat noaptea

High-Dynamic-Range, sau pe scurt HDR. Ai nevoie de un trepied, de un bracketing pe camera, si de inspiratia de a incerca macar +/- 0.7 sau 1.0 in trei trepte. Apoi, cu ajutorul Photomatixului (preferatul meu), scoti imaginea dorita. Trepiedul este obligatoriu, pentru ca cele trei cadre sa fie perfect suprapuse. Altfel nu obtii nimic. Soft-ul va analiza cele trei cadre, si va incerca sa aduca in imaginea finala tot ceea ce este bine expus din fiecare. Tonalitatea imaginii se va modifica oricum, dandu-ti senzatia de fantastic. Tonalitatea imaginii se modifica, dandu-ti senzatia de nenatural. Dar este o imagine deosebita. In schimb, nu toti fotografii se omoara dupa HDR sau apreciaza aceasta tehnica.
Eu am inceput de curand si-s mai amator. Dar am ambitii … In anumite situatii, cand lumina te pacaleste, cand ai planuri luminate prea neuniform, este binevenita.

Incercare HDR alb/negru, pe seama Bucsoiului

Acelasi cadru de mai sus, lasat intr-una din expunerile din bracketing. Barzoiul a zis ca vrea sa-si dea drumul pe palina aia. Ii urez succesc

Expunere normala, Bucsoiu

In rest, m-am inghesuit intre niste gagici la o bere, si am rezemat zidul cabanei … cu succes!

Rezemand cabana

Printre primii pasi ai Tinei

Emi Cristea — Sat, 19 Mar 2011 13:42:28 +0000

O zi de vineri din martie, cand unii se pregateau sa o ia la drum spre lira “Hai-Hui”. Altii, nu, dar au profitat de cateva minute bunicele sa-si vada ratusca cea draga.

Stiu sa ma legan ca o ratusca ...

... si sa cer manuta

... cand de la Emi, cand de la buni

Noroc ca ma tine bunica

... altfel turtesc pampersul

Valea Alba :: septembrie 2010

Emi Cristea — Sat, 12 Mar 2011 08:53:13 +0000

Caraiman si Costila, inghesuind Valea Alba

Dupa 15 ani am parcurs iara Valea Alba, pana deasupra Saritorii Carnului. Daca anterior iesisem in platou prin obarsia Vaii Albe, de asta data am ales (mai mult sau mai putin la voia mea) Brana Vaii Albe, o polita foarte accesibila ce duce sub Crucea Caraimanului. Prin ploaie marunta de septembrie am coborat Valea Jepilor pentru a ne alatura si celor ce concurau pentru Trofeul Ursul Carpatin. Pentru noi (Ramona, Dora, Mihaela, Cosmina, Stefan si Emi) a fost doar o alta tura de munte …
O sa revin cu detalii …

Ramona, in Poiana La Verdeata

Costila si Valea Alba

Brana Mare a Caraimanului

Peretele Urlatorii Mari

Valea Alba

Obidos, Portugal

Emi Cristea — Thu, 10 Mar 2011 17:33:24 +0000

Óbidos, este un mic orasel din Portugalia, aflat mai la nord de Sintra, aproape de autostrada ce duce la Porto. E posibil ca numele oraseului sa vina de la latinescul “oppidum”, insemnand citadela. De altfel te impresioneaza in acest oras mai ales zidurile ce-l inconjoara de jur imprejur, atat de bine pastrate, incat nu crezi ca a suferit vreodata vreun asediu.
Incepand din secolul XIII orasul a fost patronat de reginele Portugaliei, primind chiar numele de “Vila das Rainhas”

Obidos, Vila das Rainhas

Biserica Santa Maria a fost construita special pentru nunta regelui Afonso V cu regina Elizabeta, in secolul XV (1441). Am intrat cu graba inauntru sa ma racoresc un pic.

The Church of Santa Maria in Óbidos

Imi plac foarte mult interioarele bisericilor, ca-ti dau racoarea si linistea. Si aici era o liniste … deranjata doar din cand in cand de declansatorul aparatului meu.

The Church of Santa Maria in Óbidos

In oras este interzis accesu masinilor. Doar localnicii, putini la numar de altfel, au acest drept. Si este foarte bine, pentru ca fiind unul din principalele puncte de atractie turistice, tot farmecul localitatii s-ar duce cu usurinta naibii.

Obidos

Am ramas destul de marcat de casele frumos colorate, in culori vii, si mai ales de faptul ca multe dintre ele au vegetatie crescuta pe pereti. Este o placere sa te asezi la o terasa si sa simti doar verde in jur.

Casa specifica oraselului Obidos

Primavara in Brasov

Emi Cristea — Mon, 07 Mar 2011 07:48:20 +0000

No, cam asa arata orasul, dupa ziua de duminica …

7 martie 2011, Brasov

Racadau

Brasov, martie 2011

Emi Cristea — Sat, 05 Mar 2011 17:54:51 +0000

O prima zi de martie in care sa simti ca se apropie primavara. Desi am lenevit foarte mult in dimineata asta, m-am urnit intr-un final din casa, asa cand lumina incepea sa se lase dincolo de miezul cerului. Doua ore au fost suficiente pentru o miscare cu mult cer albastru, pe strazi si trotuare medievale.

Brasov fortress walls

Brasov Council Square

Brasov house roof

Byzantine style church in Brasov

Tina Alexa-Pop

Emi Cristea — Sun, 20 Feb 2011 20:57:57 +0000